luni, 3 septembrie 2012

cornel todea - "ce jucarie extraordinara..."

imagini de arhiva de la doua spectacole de tinerete, ambele in colaborare cu doina levintza.

othelo la nottara. era anul 1973. scena teatrului nottara. in prim plan acelasi cornel dichiseanu (si o poveste care nu poate fi spusa).
 1973: OTHELLO de William Shakespeare
 Regia artistica: Cornel Todea
 Decor  si costume: Doina Levintza
 Teatrul Nottara – Bucuresti




si ziger zager, un spectacol cu o imagine foarte moderna pentru acei ani:

ZIGGER–ZAGGER de Peter Terson, versiunea românească: Radu Nichita
Premieră pe ţară: 7 martie 1974
Regia: Cornel Todea
Scenografia:  Doina Levintza
Mişcarea scenică: Cornel Patrichi
Ilustraţia muzicală: Cornel Todea / Cornel Patrichi / Vintilă Arabolu / Ileana Popovici
Asistenţi de regie: Alexandru Lazăr / Cornel Patrichi


Distribuţia:
Harry Philton: Constantin Cojocaru
Zigger–Zagger: Gelu Niţu / Traian Pârlog
Edna: Eugenia Balaure
Les: Eugen Apostol
Doamna Philton: Sibylla Oarcea / Catrinel Paraschivescu Blaja
Profesorul / Preşedintele clubului de fotbal: Theodor Danetti
Directorul şcolii: Cornel Nicoară
Depozitarul de ziare: Ion Muscă / Boris Petroff
Educatorul: Boris Petroff / Constantin Ghenescu
Primul poliţist / Unchiul Albert: Alexandru Lazăr
Al doilea poliţist / Sergentul recrutor: Valentin Uritescu
Dentistul şcolii / Unchiul Brian / Medicul: Corneliu-Dan Borcia
Funcţionarul de la oficiu / Ofiţerul venerabil: Paul Chiribuţă
Judecătorul: Ion Muscă
Sandra: Nina Zăinescu
Glenice: Ioana Pavelescu
Stanley: Traian Pârlog / Mihai Cafriţa
Vincent: Gheorghe Birău / Eronim Crişan
Tineri suporteri: Constantin Ghenescu / Eronim Crişan / Mircea Bibac / Florin Măcelaru / Dinu Manolache

luni, 30 aprilie 2012

stefan iordache, de la hamlet la lolita... plus un secret...

...Şi să-ţi spun un secret, atunci când am jucat la Nottara Prinţul Negru de Jris Murdoch nici nu am citit romanul. Am luat dramatizarea, ca atare şi am jucat, am trăit, am existat în spiritul acelei dramatizări. Am păţit atunci când am jucat Hamlet şi Richard al III-lea, la Nottara şi la Mic eram spectatori care veneau cu textul în mână, ca la operă, ca să urmărească piesa. Extraordinar, sunt şi pasionaţi din ăştia şi rămâneau stupefiaţi pentru că noi la Hamlet am inversat nişte scene…
– Este greu să se mai joace acum astfel de piese lungi integral…
– E greu, dar ar fi bine.
– Spectacole de 5-6 ore?
– Da, da. Nu cred că spectatorii s-ar plictisi. Doar să se sperie că nu au cu ce pleca acasă după spectacol, dacă se termină târziu.
– Deci, aţi încerca şi un spectacol tradiţional ca să zic aşa, lung, cu tot textul unei piese clasice?
– Da, cum să nu. Hamlet, Richard al III-lea, Maestrul şi margareta au fost spectacole lungi. Dar erau şi alte vremuri. Nu te duceai acasă pentru că la zece şi un sfert începe nu ştiu ce talkshow la televizor sau nu ştiu ce meci din Cupa Campionilor… Şi atunci stăteai în scaunul teatrului, pentru că nu aveai ce să vezi acasă.
– Era mai bine?
– Pentru teatru, da. Venau oamenii şi iarna, cu pături pe ei, cu căciuli. Noi jucam goi pentru că era vară în piesă… ha, ha, ha, întâmplări…
interviu publicat in revista falcara in cotombrei 2003 cu ocazia premierei spectacolului lolita la teatrul mic in regia catalinei buzoianu.

luni, 23 aprilie 2012

TOCA - sfarsit de partida...


doua postari de pe acest blog cu imagini dintr-un spectacol care a demonstrat cat de mult miza TOCA pe recitalurile actorilor... Sfarsit de partida la teatrul metropolis

TOCA, MARELE, MINUNATUL TOCA si amantii insangerati

Premiul de excelenţă: ALEXANDRU TOCILESCU (In memoriam)... cel mai probabil va fi momentul de glorie al galei UNITER de diseara. e de vazut la TVR...

premierea postmortem imi aduce aminte de un spectacol, Amantii insangerati, pe care Toca l-a montat la National in vremuri tulburi sau mai degraba banale... Pino care a venit apoi director nu a iubit mai deloc AMANTII... spectacolul s-a pierdut (si cel rol exceptional a avut George Ivascu!!!)... dar nu prea s-a sfashti niciodat tocmai pentru ca era o poveste despre sfashituri... este intr-un fel si definitoriu pentru relatia pe care TOCA o avea cu teatrul, multe sfarshituri, niciun sfarshit...
TOCA si Amantii insangerati au intart in tetarul tacut, deci exsita!

am regasit intamplator cronica spectacolului de atunci si ma incumet sa reiau un fragment legat de contextul in care a aparut spectacolul, azi pentru TOCA si AMNATII INSANGERATI... pentru TEATRUL TACUT

Furia şi liniştea iubirii
Scena de teatru este atât de des locul unde se consumă cele mai aprige şi mai pasionale relaţii interumane. La teatru iubirile sunt altfel, jucate, transfigurate, bântuite de gânduri de pierzanie sau încurajate de fermecătoare, cochete şi galante gesturi. S-ar putea spune că în zona relaţiilor amoroase scena nu refuză să preia şi să teatralizeze să amplifice orice poveste de iubire. Liniştită sau furioasă... Mai ales că la teatru iubirile apar şi dispar parcă mai uşor ca niciunde...

Amanţii însângeraţi a fost o vreme cel mai bun spectacol al Naţionalului bucureştean. Regizorul Alexandru Tocilescu a propus o piesă japoneză care să iasă radical din opţiunile repertorile de tip “prima scenă a ţării”. A folosit mare parte din trupa tânără a teatrului, fantezia de scenograf a lui Puiu Antemir şi a compus un spectacol apreciat şi premiat şi de japonezi: cel mai bun spectacol de teatru japonez care s-a montat dincolo de graniţele Japoniei. Ştirea despre cest premiu a trecut aproape neobservată iar spectacolul tot nu a intrat într-un circuit firesc de reprezentaţii cum ar fi fost normal. De ce? Opţiunile epocii Săraru. Nu i-or fi plăcut iubirile japoneze, poveşti cu pasiuni ascunse, intrigi încolţite de minciună dar şi de o morală specifică orientului, personajele îmbăcate în chimonouri nu în costume de ţărani, faptul că toate relaţiile din piesa joponeză sfârşesc aşa cum anunţă şi titlul, în sânge, poate nu îi plac amanţii sau faptul că nu rernunţă la iubirea lor nici în faţa morţii… mai mult, consideră moartea ca singura salvare pentru iubirile lor interzise de convenţiile sociale. A părut în loc, la Sala Atelier, un spectacol de cababret aproape, Mofturi la Union. Iar pe “marea scenă a ţării” se joacă cu greu Crimă pentru pământ, cu un alt tip de iubire pasionlă, mai din popor. Ca să atragă spectatorii, la intrarea în sală a fost prezentată o imagină mărită din spectacol în care cea mai tânără actriăţ din distribuţie este, cu pieptul dezgolit, îmbrăţişată forţat. Fotografia a dispărut, scena nu. Un mic fals joc al pudorii în teatrul unde se tot ţine morală pe tema vulgarităţii, a trivialului, a nudităţii nedorite pe scenă (poate doar in cabine?!?)... etc

mai multe imagini